Preda 100

Sursa (Costea, 2019, p. CLXXI)

Expoziţia virtuală Preda 100, organizată de Departamentul Conservarea colecţiilor, este realizată cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea marelui scriitor Marin Preda. Figură marcantă a literaturii române, Marin Preda a lăsat în urma sa o operă prodigioasă şi valoroasă, care se află şi în colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi.

Cel mai iubit dintre scriitori, Marin Preda, s-a născut pe 5 august 1922 în satul Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, într-o familie de ţărani. El a purtat numele mamei, Joiţa Preda, „nume cu care se va consacra şi ca scriitor” (Zane, 2001, p. 102). Cu toate că după şcoala primară şi gimnaziu urmate în satul natal, tatăl său, Tudor Călăraşu, dorea să-l dea la o şcoală de meserii, cu ajutorul unui librar Marin Preda a reuşit să ajungă la Şcoala Normală din Abrud, iar mai apoi la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei şi Bucureşti. Anii 1941-1948 constituie perioada debuturilor literare, „...etape fundamentale în devenirea sa, cum se întâmplă, de altfel, în devenirea oricărui scriitor” (Cristea, 2019, p. 9).)

La 19 ani, Marin Preda și-a încercat debutul cu un poem – singura sa poezie –, Întoarcerea fiului rătăcit, care, însă, până la suprimarea apariție revistei „Albatros”, în 1941, nu a apărut. (Dumitrescu, 1981, p. 514-515).

E dimineaţă, am gura amară şi cîrcei în tot corpul;
peste geam văd pîinea rotundă şi inaccesibilă ca idealul unui adolescent.
Mă întind şi mă las fără să vreau în voia mea însumi
şi cuget banal că lumea-i inutilă şi trăieşte fără nici un rost...
Aşa cum sînt mă cuprinde nostalgia boabelor de porumb coapte-n tarabă
şi a mămăligii cu brînză friptă pe jăratec a oamenilor proşti...
Nu-i nimic, că doară ţi-ai propus să fii luptător şi să cucereşti lumea
şi ai nădejdea să revină nişte timpuri ce nici măcar nu le cunoşti.
Acum dă-te jos din pat şi caută şi munceşte fiindcă nu-i ruşine.
Ei, ascultă-mă; am fost rînd pe rînd: mareşal după caruri mortuare,
am spălat pe jos, am ţinut filosofic de coarne roaba
şi am măturat măreţ şi „dégagé” pe trotuoare.
Nu mai scrie versuri prozatorule care faci patetic foame;
Punctează de vrei mizeria sau descrie ca un Neron, o vîltoare,
urmăreşte ca prostul un copil ce duce îngheţat un lemn în sanie,
sau fugi ca un foiletonist după inspiraţie pentru intriga fascicolei viitoare.
-Da, dar în mine se prăbuşesc o mie de visuri.
Sînt tot atît de gol şi inutil cum am plecat de-acasă
şi asa cum sînt m-a cuprins nostalgia boabelor de porumb coapte-n tarabă
şi a mămăligii părinteşti aburinde şi calde de pe masă.

Poemul a fost publicat pentru prima dată în 1981, atunci când Geo Dumitrescu descrie întâmplarea din 1941 «perioada dintre suprimarea revistei „Albatros” (toamna 1941) şi apariţia revistei „Gîndul nostru” (suprimată şi ea imediat după primul număr, din 1 noiembrie 1942) (...) De unde apăruse, însă, la un prozator atît de specific structurat încă de la primele semne, această poezie (unică, după cît se ştie, în existenţa lui literară!) scrisă în maniera momentului şi, dacă se poate spune, a „Albatrosului”? (Poezie pe care, dealtfel, grupul şi-a „asumat-o” pe loc, incluzînd-o în caietul său reprezentativ gata de tipar) (...) Cenzura, însă, a împiedicat şi de data asta debutul lui Marin Preda printre confraţii cei mai fireşti, cei mai apropiaţi, ai începuturilor sale (o mai făcuse, întîia oară, cu nr. 8 al „Albatrosului”, unde trebuiau să-i apară primele proze scurte). Manuscrisul caietului „Sîrmă ghimpată” poartă vizibil inscripţia ştampilată CENZURAT 3 (cu adăugirea, de mînă, „408. Nu se poate imprima”), semn zodiacal al foarfecelor care avea să-i urmărească statornic pe Marin Preda şi generaţia lui.» (Dumitrescu, 1981, p. 514)

Debutul literar a avut loc în 1942, cu schiţa Pârlitu’, în ziarul „Timpul”, urmată apoi de Strigoaica, Calul, Salcâmul, Noaptea, La câmp, Colina şi Rotila (1943) s.a. În 1945, după încheierea stagiului militar, Marin Preda publică schiţele Doctorul, Iubirea, Ceata, Nepotul şi Salcâmul. Multe alte nuvele şi povestiri îi apar în „Timpul”, „Vremea”, „Evenimentul zilei”, „Viaţa Românească”.
După 1948 publică Întâlnirea din Pământuri (respins în 1947, publicat în 1948 la editura Cartea Românească), Ana Roşculeţ (1949), Desfăşurarea (1952), Moromeţii (1955 vol. I şi 1967 vol. II), Ferestre întunecate (1956), Îndrăzneala (1959), Risipitorii (1962), Friguri (1963), Intrusul (1968), Martin Bormann (1965), Imposibila întoarcere (1971), Marele singuratic (1972), Delirul (1975), Viaţa ca o pradă (1977), Cel mai iubit dintre pământeni (1980).
Despre opera lui Marin Preda s-a scris mult, însă, «(...) opera literară a lui Marin Preda - „prada” din imaginarul său literar – a rezultat din truda sa de o viaţă, pentru care scriitorul, cu o dragoste pentru cuvânt şi pentru scris cum puţini confraţi au dovedit-o, n-a precupeţit nimic...» (Cristea, 2019, p. 367).

Legătura cu presa din România începe în 1942 când Marin Preda devine corector la ziarul „Timpul”, apoi secretar de redacţie la „Evenimentul zilei”, în 1945 corector la ziarul „România Liberă” şi, iarăşi, la ziarul „Timpul”. În 1952 ajunge redactor la revista „Viaţa Românească” şi în 1970, când se înfiinţează editura „Cartea Românească”, Marin Preda va deveni primul ei director. Meritele îi sunt recunoscute şi, astfel, în 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1990 membru post-mortem.
Pe 16 mai 1980, Marin Preda s-a stins din viaţă, însă, a lăsat în urma sa unele dintre cele mai valoroase opere ale literaturii române.

„Opera lui Marin Preda este, aproape în întregime, una autobiografică – şi ea reprezintă, din această perspectivă, un caz unic în literatura română. (...) Rostul acestui mod de a-şi construi opera rezidă, poate, în faptul că scriitorul n-a vrut să se rupă de lumea în care a trăit şi nici de propria-i existenţă, căutând în permanenţă să acceadă la o obiectivare în care înţelesurile vieţii îşi au rostul înscris într-un destin aparte. Marin Preda nu abuzează deloc apelând la secvenţe din propria sa biografie, dar vrea să se lămurească în raport de această lume (...), în raport de propria sa conştiinţă (...) şi de propriul său destin (...). De aceea, nici opera predistă nu poate fi înţeleasă pe deplin fără a-l înţelege pe omul Marin Preda, cel care a pendulat, prin toată existenţa sa, dimpreună cu propria sa creaţie, între istorie şi destin (Cristea, 2019, p. 9-10).

Parafrazându-l pe Florin Mugur (Mugur, 1981, p. 459) cu privire la cărţile lui Marin Preda, că nu este atât de uşor de scris despre ele, „ci îţi vine să le citeşti, nu să scrii”, vă invităm să-i descoperiţi opera marelui scriitor în format tradiţional şi, în curând, în Biblioteca Digitală (Universitaria).

Bibliografie:
Cerna-Rădulescu Al., Conştiinţa unei generaţii, în Timpul n-a mai avut răbdare. Marin Preda, Cartea Românească, Bucureşti, 1981, p. 159-167.
Cristea V. Stan, Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929-1948), ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Editura AIUS, Craiova, 2019.
Dumitrescu Geo, Un debut a doua oară cenzurat: Întoarcerea fiului rătăcit, în Timpul n-a mai avut răbdare. Marin Preda, Cartea Românească, Bucureşti, 1981, p. 513-515.
Iancu Marin, Marin Preda: reflecţii, amintiri, confesiuni, cuvânt înainte de Eugen Negrici, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2010.
Mugur Florin, Citind Preda, în Timpul n-a mai avut răbdare. Marin Preda, Cartea Românească, Bucureşti, 1981, p. 454-466.
Mugur Florin, Convorbiri cu Marin Preda, Editura Albatros, Bucureşti, 1973.
Stănescu Nichita, Marin Preda – scriitorul european, în Timpul n-a mai avut răbdare. Marin Preda, Cartea Românească, Bucureşti, 1981, p. 81-85.
Zane Rodica, Marin Preda: monografie, antologie comentată, receptare critică, Editura AULA, Bucureşti, 2001.

Expoziţia virtuală a fost realizată de Norica Robu, Gabriela Stănişor, Silvian Stănişor, Viorica Pipirig, Luminiţa Curuliuc, Ioana Gafton (Departamentul Conservarea colecţiilor), cu sprijinul colegelor Irina Sandu (Departamentul Colecţii speciale), Ecaterina Croitor şi Simona Sînzianu (Departamentul Tehnologii digitale), cărora le mulţumim.

Sus