Conferinţă | Expoziţie |Repere cronologice | Academia Română | Evocări | Corespondenţă
S.F. Marian şi rolul său în societatea Şcoala Română
În Bucovina sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX, alături de societăţile supranaţionale, multietnice şi de societăţile germane, evreieşti, ucrainiene şi poloneze, societăţile culturale româneşti se constituie ca rezultat al eforturilor susţinute ale românilor de a-şi face cunoscute şi recunoscute aspiraţiile, idealurile şi identitatea. Exceptând Societatea pentru cultură şi literatură română în Bucovina (1865), următoarele şase societăţi româneşti apar abia în anii ’80. Aşa cum sublinia Iorgu Toma în lucrarea de omagiere a unui sfert de veac de fiinţare a Şcolii Române, „ de la 1850 înnainte cînd a apus Bucovina, gazetă romănească pentru politică, religie şi literatură pînă la 1886, cînd apăru Revista Politică în Suceava, noi n’am avut nicio gazetă politică, nici un organ potrivit de publicitate, care să fi scormonit spiritele adormite şi să fi dat impuls la o vieaţă mai vie şi mai rodnică naţională.” (Iorgu G. Toma, Şcoala Română, societate culturală în Suceava, Editura şi Tipografia Societăţii Şcoala Română, Suceava, 1908, p. 30)
Deşi ideea înfiinţării societăţii apăruse la Th. Stefanelli şi S. Stefureac încă din 1873 după un model german din Boemia, „ guvernul [austro-ungar] păstrează o atitudine de vigilenţă espectativă faţă de mişcările românilor” şi este reticent la orice încercare de a înfiinţa o societate românească în alt oraş decât Cernăuţi, unde controlul funcţiona eficent, abia în august 1883 aprobă Statutul societăţii Şcoala Română.
„Scopul societăţii este înnăintarea învăţământului la poporaţiunea românească din Bucovina”. În activitatea societăţii principale direcţii urmărite sunt: promovarea învăţământului primar, clase paralele române la liceul grec-ortodox din Suceava şi ajutotarea elevilor liceului, ajutorarea elevilor români de la alte şcoli publice şi private „ din ţară şi din monarhie” şi a studenţilor universitari, manuale în limba română.
„ Prima şedinţă a comitetului central, la care s’a şi constituit acesta, s’a ţinut la 16 septembre 1883, începînd cu şedinţa aceasta vieaţa şi activitatea regulată a societăţii. Iară cînd comitetul central, scurtă vreme după aceia, începu să împărţească primele ajutoare, precum cărţi, haine, încălţăminte şi bani pentru gazdă şi cînd hotărî să plătească şi banii şcolii pentru elevii ce erau în stare să facă aceasta, atunci cea mai adîncă mulţămire sufletească strălucea pe faţa fiecărui membru din comitet, şi o bucurie şi satisfacţie duioasă îi cuprinsese pe toţi. Era întâiul prinos adus de societate pentru binele şi înnăintarea neamului românesc din Bucovina” (Iorgu G. Toma, op. cit., p. 170).
Simion Florea Marian „ a fost membru al societăţii de la înfiinţarea acesteia , membru în comitetul central al societăţii, a ocupat funcţiile de controlor, secretar II, vicepreşedinte I şi II, iar din noiembrie 1905 funcţia de preşedinte. Şi nu numai singur a contribuit la sporirea fondurilor societăţii, ci a îndemnat şi pe alţii să dea din prisosul sau sărăciea lor ceva pentru societate. De cite ori se întorcea din vre-o călătorie şi mai ales dela şedinţele Academiei Române din Bucureşti, el nu venia cu mîna goală, iară ceia ce aducea, era destinat pentru Şcoala Română Colectele sale au fost totdeauna dintre cele mai bogate (Iorgu G. Toma, op. cit., p. 170).
„ fericită şi binecuvîntată a fost ideia acelui mănunchi de bărbaţi harnici şi devotaţi causei româneşti care în toamna anului 1883 puseră temelia societăţii filantropice şi culturale: Şcoala Română din Suceava. În cercul lor aflăm şi pe Marian. La adunarea constitutivă fu ales controlor şi două săptămâni în urmă îl vedeam însărcinat cu o misiune onorifică din partea societăţii, un fapt care dovedeşte stima şi încrederea de care deja atunci Marian se bucura la prietenii săi. Cu dragoste şi însufleţire el şi-a pus toate puterile sale în slujba acestei societăţi, conducerei căreia – cu o mică întrerupere – aparţinu pînă la moarte.
În şedinţa comitetului din 8 Septemvre 1883 Marian propune: „ să se trimită în ţară invitări pentru intrare în societate şi pentru înfiinţarea de filiale”. În şedinţa din 11 Noemvre 1883 Marian se alege pe lîngă repausatul St. Stefureac, T.V. Stefanelli şi Dr. A. Daşchevici „ în comitetul de 4 membri cu însărcinarea de a se pronunţa asupra cărţilor potrivite pentru a fi traduse şi totodată de a se alege materialul acuma existent în literatura română, care ar putea forma substratul unei biblioteci pentru tineretul român”. Ca secretar al acestui subcomitet Marian raportează la sfatul comitetului din 16 Mai 1885: „ După cum este cunoscut comitetului s’a ales un subcomitet cu îndatorirea să înfiinţeze o bibliotecă pentru tineretul romîn. Mai multe lucrări sînt gata. S’au făcut mai multe încercări prin care ar fi posibil să se înceapă tipărirea etc.”.
O epocă nouă începu pentru Şcoala Romînă la anul 1893 cînd ea se învredinici de frumosul daroşag – în suma de 40.134 cor. – a neuitatului şi mărinimosului mecenat Vasile Cocârla. (…) Cînd veni vorba asupra felului în care să se întrebuinţeze banii dăruiţi, Marian din capul locului a fost pentru înfiinţarea unui internat pentru băeţi român. Iară unui orator care combătu idee această, Marian îi response „ că cause sînt destule pentru instalarea internatului”, o dorinţă, care abia după 13 ani a văzut-o realizată. (…) În adunarea generală dela 1 Noemvre 1905 Marian a fost ales president al societăţii Şcoala Română din Suceava, ajungînd în acest fel, fără să se fi îndesit la ea – la alegere nici nu era de faţă – la cea mai înaltă demnitate în viaţa naţional-culturală a Românilor din Suceava. O sarcină destul de grea şi plină de respundere era aceasta pentru un bărbat aşa de grămădit cu diferite lucrări şi obligamente precum era Marian. Dară a luat-o cu drag pe umerii săi apăsaţi de merite şi de bătrîneţe, pentru că o reclamaseră imperios interesele societăţii, căreia pînă atunci cu credinţă îi servise 20 de ani.
Noul comitet, cu neobositul său president în frunte, luase asupra sa obligamentul, să deschidă cît de curînd internatul, cerut de împrejurările locale şi reclamat deja de mult de opinia publică. Fiind însă timpul prea înaintat, deschiderea internatului în decursul anului şcolar 1905/6 n’a mai fost realisabilă. De aceea s’a hotărât în comitet, că până la deschiderea internatului să se înfiinţeze măcar o „ Masă” pentru studenţii sărmani, care s-a şi deschis în Faur 1906.
Pe urma unei munci încordate de peste un an Marian ar fi fost dator sănătăţii sale, să caute recrearea trebuincioasă măcar în decursul săptămânilor calde de vară. Şi cine ştie dacă făcîndu-o aceasta n’ar fi şi azi vesel şi dornic de lucru în mijlocul nostru?... Dară achitarea îndătoriei luate, nu’l lăsa să se odihnească. Toată vara a supraveghiat în persoană adăptările trebuincioase la edificiul internatului. Astfel că numai puţine zile s’a smuls din toiul lucrului pentru a visita exposiţia naţională din Bucureşti.
Abia în finea lui Octombrie lucrările au fost terminate şi la 1 Noemvre 1906 s’a făcut deschiderea sărbătorească a internatului „ Vasile Cocârlă” din Suceava. După spunsele sale proprie, aceasta i-a fost una din cele mai fericite zile din viaţă. În urma luptelor şi sbuciumărilor de 13 ani Marian şi-a văzut visul cu ochii: Internatul „ Vasile Cocârlă” căpătase deja fiinţă. Cea mai credincioasă tălmăcire a mulţămirii sale sufleteşti o aflăm în frumoasa sa cuvîntare rostită cu acel prilej:
<<Localităţile în care am deosebita onoare de a vă bineventa, sînt aici, sînt înguste, sînt astfel după cum ni-au permis deocamdată modestele mijloace, bucuria noastră a tuturora însă ni-i mare, căci, în sfîrşit, a ajuns şi sociatatea Şcoala Romînă a’şi vedea una dintre cele mai fiebin,ţi dorinţi realisată. Internatul „Vasile Cocârlă”, cel atît de mult dorit şi aşteptat de toţi, nu este mai mult un vis, ci o faptă împlinită.
Iară osemintele acelui Romîn, preot şi naţionalist adevărat, care s’a numit în decursul vieţei sale Vasile Cocărlă şi cu ai cărui bani s’au cumpărat aceste localităţi, cred că începînd cu ziua de azi se vor odihni mai uşor în sînul pământului, unde sînt astrucate, şi nemuritorul lui suflet de bună samă că saltă împreună cu noi de bucurie, văzîndu-şi visul împlinit şi internatul, care-i poartă numele, inaugurat.
E adevărat că societatea Şcoala Romînă în decursul celor 23 de ani, decînd există, a sprijinit foarte mulţi elevi sermani atît cu cărţi, cu vipt şi îmbrăcăminte, cît şi băneşte, plătindu-le unora didactru, iară altora gazda, şi cea mai mare parte din aceşti alevi români ocupă astăzi diferite funcţiuni în ţară.
Dară tot atît de adevărat e şi aceea că un internat în Suceava, vechia capitală a Moldovei, în care se află un liceu cu paralele romîneşti, care sînt în timpul de faţă cercetate aproape de 400 de elevi romîni, a fost şi este de neapărată trebuinţă.
Şi această trebuinţă comitetul societăţii Şcoala Romînă i-a dat toată silinţa s’o realisese şi a realizat-o…>>
Astfel prin stăruinţa şi munca presidentului Marian s’a împlinit dorinţa marelui şi generosului donator Vasile Cocârlă. De aceea cu drept cuvînt putem zice că mărinimosul Vasile Cocârlă este fondatorul, iară Marian îndeplinătorul internatului din Suceava”. (Ion Iancu Nistor, Un modest prinos de venerare, în Junimea literară, nr. 6-7, p. 161-164)
(…) ne-am întîlnit după mai mulţi ani ca să lucrăm împreună ca învăţători la acel liceu la care am fost odinioară elevi. (…) Am fost tustrei membri în comitetul soc. Școala Română. (…) câte lucruri bune a făcut acest bărbat în societatea Şcoala Română, la câţi elevi le-a ajutat el numai colegii lui şi actele societăţii vor pute mărturisi. (…)” (Gherasim Buliga, Amintiri din viaţa amicului şi colegului meu Simion Florea Marian în Junimea literară, 1907, nr. 6-7, p. 148)
© 2023 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi I Termeni şi condiţii