expoziţii virtuale

                             home

„Domnilor, a fi poet este favoarea soartei; însă a fi poet aclamat, îmbrăţişat în gradul ce mi-a fost dat mie, a fi poet care în cursul vieţii sale să fie încoronat, aceasta este o favoare din cele mai rari pe lume. (...) Orice ar fi, mă simt onorat de a fi poetul iubit al ţării mele.” (V. Alecsandri)

Poet, prozator, dramaturg, om politic și diplomat român, Vasile Alecsandri s-a născut la Mircești, la 21 iulie 1821 după spusele proprii, iar după unii cercetători la 14 iunie 1818, conform documentelor de arhivă.

Casa Mircesti Mausoleul Mircesti
Casa şi Mausoleul din Mirceşti

 

„Mircești, mai 1865

Familia mea este originară din Veneția.
Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inimă îndrăzneață și cu spirit cavaleresc, veni în Moldova, se puse cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârșia familiei Alecsandri.
În una din călătoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu același nume în Veneția, în Padova și în Ferara.
Părintele meu, vornic Vasile Alecsandri, om de o mare înțelepciune, de o probitate rară și înzestrat cu simțiri generoase, a știut a-și crea singur o avere însemnată și o poziție înaltă în patria sa. Maica mea, suflet nobil și îngeresc, Elena Cozoni, era asemene de origine italiană. Născută în târgul Ocnei, maică-mea avu șapte copii, dintre care cinci fete și doi băieți. Din toată familia mea, astăzi ne găsim rămași pe lume numai fratele meu Iancu și eu!
Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie, în timpul revoluției grecești ce a izbucnit mai întâi în Moldova sub comanda prințului Ipsilanti. Țara fiind pe atunci în prada eteriștilor greci și a ienicerilor, părinții mei fură nevoiți a se adăposti în codri, cu copiii lor și cu câțiva servitori credincioși.”

(V. Alecsandri, Suvenire din viața mea)

 

1834-1837 – Vasile Alecsandri studiază la Paris, având colegi pe Kogălniceanu, Cuza și câțiva tineri munteni, printre care Ion Ghica. Trece examenul de bacalaureat în litere în 1835, după care studiază chimia pentru a se înscrie la Facultatea de Medicină. În 1836 se înscrie la Facultatea de Drept.

1838 – Scrie primele poezii în limba franceză. La Paris îl cunoaște pe C. Negri, de care îl va lega o strânsă prietenie toată viața.

1839 – Poetul întreprinde o lungă călătorie prin Italia. Vizitează Florența, Roma, Padova, Veneția, Triest. Scrie în limba română „Buchetiera de la Florența” și „Muntele de foc”.  Întors în țară, ia parte la întemeierea revistei lui M. Kogălniceanu, „Dacia literară”. În nr. 3, mai-iunie 1840 este publicată nuvela „Buchetiera de la Florența”.

1840 – Este director al Teatrului Național din Iași, împreună cu Costache Negruzzi și M. Kogălniceanu, activitate care va dura până în 1842.

1844 – Împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica,  redactează revista „Propășirea”. Aici sunt publicate o parte a doinelor sale, nuvelele „O primblare la munți” și „Istoria unui galbân”.  La 18 ianuarie are loc premiera piesei „Iorgu de la Sadagura”, primită foarte bine de public. Scrie nuvelele „Borsec” și „Iașii în 1844”.

„Dorești ca să-ți trimit o descriere a Iașilor. Iată dar că, pentru mulțumirea ta, mă hotărăsc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. (…) Ori și din care parte vine străinul la Iași, fie despre Dunăre, despre Prut, sau despre Siret, i se înfățișează de departe o panoramă măreață și vrednică de a trage toată a lui luare-aminte. Pe coastele unor dealuri mici se întind pe malurile Bahluiului și în fața altor dealuri acoperite cu păduri și cu vii romantice, el vede o adunătură curioasă de case mari, ce par a fi clădite unele deasupra altora, de turnuri bisericești ce răsar printre ele ca niște catarguri nalte într-un port. Acele palaturi, fără arhitectură cunoscută, care, precum am zis, seamănă că se acaţără între ele pe spetele lor, sunt cea mai vie icoană a ambiției locuitorilor lor și acele turnuri numeroase ce se ridică în văzduh par ca niște uriași ce ar căta la ei cu multă mirare și cu mare milă. Cu toate aceste, întrulocarea lor produce un efect plăcut străinului, și orașul întreg, înșirându-se în amfiteatru deasupra frumosului șes al Bahluiului, înformează un tablou original și minunat cu zidirile sale albe, cu mulțimea sa de acopereminte în fier alb, ce lucesc ca oglinzi sub razele soarelui (...).”

(V. Alecsandri, Iașii în 1844)

 

1848 – Începe mișcarea revoluționară din capitala Moldovei. Alecsandri compune „Deșteptarea României”. După eșecul mișcării se refugiază la Brașov, unde redactează împreună cu alți patrioți petiția cuprinzând revendicările.

1849 – Vasile Alecsandri scrie studiul „Românii și poezia lor”, pe care îl publică în „Foaia  Societății pentru cultura și literatura română în Bucovina”. La sfârșitul anului se întoarce din exil.

1850 – Ocupă postul de șef al Arhivei Statului din Iași. Pe 9 aprilie 1850 avea loc reprezentația piesei „Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă”, comedie cu cântece în trei acte.

Într-o scrisoare către A. Ubicini, V. Alecsandri povestește: „Mai târziu am încercat o mică operă comică, pentru care un tânăr compozitor, dl. Flechtenmacher, a făcut muzica; succesul s-a datorat numai stimei de care mă bucuram, dar m-am revanşat după aceea datorită «Chiriţei la Iaşi», «Chiriţei în provincie», [piesei] «Doi morţi vii» şi câtorva cânticele comice, care au avut succese nemaiauzite. Astfel am avut fericirea să distrug multe prejudecăţi înrădăcinate, să biciuiesc multe defecte, să îndrum teatrul nostru pe adevărata cale naţională şi să dovedesc că limba noastră se potriveşte admirabil şi pentru comedie, şi pentru muzică.
Încă un cuvânt înainte de a termina cu aceste notiţe asupra carierei mele dramatice. Piesele de teatru nu aduc autorilor lor decât satisfacţia de a le vedea mai bine sau mai rău jucate. Repertoriul meu a adus, până acuma, directorilor, între Iaşi, Bucureşti, Galaţi şi Craiova, mai mult de o sută de mii de franci şi, ori de câte ori sunt lipsiţi de bani pentru a plăti lefurile actorilor, se montează îndată vreuna din piesele mele sau din cele ale lui Millo. (Compun acum o mare dramă naţională, al cărei subiect este scos din istoria Moldovei). Toate acestea îţi dovedesc un singur lucru, dragă Ubi, acela că este mare lipsă de autori dramatici în Moldo-Valahia.”

(Vasile Alecsandri, Scrisori. Însemnări)

 

1853 – Publică, la Paris, volumul „Doine și lăcrimioare”, concomitent cu traducerea în limba franceză „Poésies roumaines. Les Doïnas. Poésie moldave de V. Alecsandri” realizată de Ion I. Voinescu II. La Iași apare partea a II-a din „Balade adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri”.

Semnatura olografa

Semnatura olografă

1855 – La 1 ianuarie 1855 apare la Iași, până la 3 decembrie 1855, revista „România literară”, considerată continuatoarea directă a „Propășirii” (1844) și a programului „Daciei literare” (1840). Editată de Vasile Alecsandri, revista a grupat în jurul ei cele mai înalte spirite ale generației de la 1848. Propunându-şi să publice „numai articole originale de literatură”, noua revistă deschide coloanele sale şi celor mai bune traduceri „atingătoare de descoperirile folositoare ale veacului nostru”. În paginile revistei semnează N. Bălcescu, C. Negruzzi, A. Russo, A.I. Odobescu, Gr. Alexandrescu, A. Donici, M. Kogălniceanu, G. Sion ş.a.

1856 – Publică poezia „Hora Unirii” în revista unionistă „Steaua Dunării” (condusă de Mihail Kogălniceanu), versurile fiind puse pe acorduri muzicale de compozitorul Alexandru Flechtenmacher.

1859-1863 – După alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza, Alecsandri pleacă în misiuni diplomatice la Paris, Londra și Italia în scopul recunoașterii Unirii de către puterile europene.

1863 – Ia naștere la Iași societatea „Junimea”, al cărei membru onorific a fost până la sfârșitul vieții. În anul 1867 este ales membru al Societății literare române, devenită Academia Română.

1866 – Este unul dintre primii colaboratori ai revistei „Convorbiri literare”, în care apar „Pastelurile” și „Legendele”.

1872 – Citește la „Junimea” poemul istoric „Dumbrava Roșie”, tipărit în același an în broșură.

1875 – Apar la Editura Socec, sub îngrijirea autorului,  primele șapte volume din „Opere complete”: Partea I – Teatru (vol. I-IV) și Partea a II-a – Poezii (vol. I-III).

1877 – Entuziasmat de proclamarea Independenței și de vitejia ostașilor români în luptele din Bulgaria, ține un șir de conferințe pentru a strânge fonduri în folosul răniților. Scrie poeziile ce vor forma ciclul „Ostașii noștri”.

 

Teatrul din Copou

Vechea clădire a Teatrului Naţional din Iaşi (Copou) distrusă de un incendiu în 1888.

 

1878 – Vasile Alecsandri este premiat la concursul internațional de poezie desfășurat la Montpellier. Societatea pentru studiul limbilor romanice din Franţa, cu ocazia jubileului bimilenar al cetăţii Montpellier, a organizat un concurs literar internațional cu tema Cântecul latinului. La 19 mai 1878, juriul, compus din poetul francez de limbă provensală, Frédéric Mistral, filologul francez Alfred de Quintana, filologul italian Graziado Ascoli şi românul Mihai Obedeanu, a deliberat ca premiul internațional să fie decernat poeziei „Cântecul gintei latine”, ce s-a dovedit, mai apoi, a fi a lui Vasile Alecsandri. În ţară, Alecsandri va fi sărbătorit pentru această recunoaștere internațională la București, în sala Teatrului Național, iar mai apoi la Iaşi. Compozitorul italian Pietro Mezzetti (1826-1894), profesor la Compozitorul din Iași, a fost distins cu Premiul internaţional de compoziţie pentru „Cântecul gintei latine”, pe versurile lui Vasile Alecsandri.

Cantecul gintei latine Cantecul gintei latine Cantecul gintei latine

Cântecul gintei latine


1880 – În seria „Operelor complete” apar volumele „Legende nouă” și „Ostașii noștri”. În anii următori, Alecsandri călătorește la Montpellier, apoi la Paris și Londra. Vara este la Mircești, toamna la București și Sinaia. Este prețuit pentru calitățile sale de scriitor și om politic de către regele Carol I și regina Elisabeta. Este considerat poetul curții regale, fiind deseori invitat la Peleș.

1881 – I se acordă marele premiu „Năsturel Herescu” al Academiei Române pentru drama „Despot-Vodă”, care fusese reprezentată pe scena Teatrului Național din București la 30 septembrie 1879.

1883 – La „Junimea”, Alecsandri citește noua sa piesă „Fântâna Blanduziei”, care va fi reprezentată cu mare succes pe scena Teatrului Național din Iași, un an mai târziu.

1884 – Este numit ministru plenipotențiar la Paris, funcție pe care o va deține până la moarte.

1890 – Se stinge din viață în casa de la Mircești, lângă faimoasa luncă pe care a cântat-o cu atâta talent. Este înmormântat la 26 august în grădina casei sale.

 

„În Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, câtă s-a putut întrupa   într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mulți dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a pământului nostru natal și a aerului nostru el a descris-o (…). Când societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; când a fost chemat poporul să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a răsunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui.” 

(Titu Maiorescu)

Sus