expoziţii virtuale

Opera | Corespondenţă | Cugetări

Theofil Simenschy

„Frumuseţea clasică, rece şi liniştită, e pătrunsă de raţiune, după cum frumuseţea romantică, modernă, e dominată de sentiment. Ea trebuie să fie, pentru noi, idealul, care să alunge scepticismul şi blazarea care bântuie societatea de azi. La ea trebuie să ajungem ori de câte ori vom voi să ne înălţăm, măcar o clipă, deasupra acestei lumi." (Spre ideal, „Arhiva", XXIV, 1913)

Th. Simenschy a aparținut generației marilor profesori care s-au afirmat în perioada interbelică, desfășurând, timp de aproape șase decenii, o deosebită activitate didactică și științifică și rămânând în conștiința culturală a vremii ca un eminent elenist, latinist și orientalist. Opera sa este alcătuită din studii și volume de cercetări științifice originale, tratate universitare, manuale și ediții școlare, precum și din numeroase traduceri, îndeosebi din sanscrită și greacă. Și-a dedicat activitatea științifică studiului comparativ al limbilor indo-europene, aplecându-se și asupra studierii literaturilor sanscrită, greacă, latină şi română. Activitatea sa științifică a fost apreciată peste hotare, fiind ales membru perpetuu în Société de Linguistique de Paris - la propunerea lui A. Meillet - și în Indogermanische  Gesellschaft. În 1936 a fost numit reprezentant al României în Comitetul de conducere al Societăţii ştiinţifice Indogermanische Gesellschaft, alături de savanţi precum Charles Bally, E. Schwyzer, F. Sommer, J. Wackernagel, A. Debrunner ș.a.

„Tăcerea, singurătatea, munca: acestea ne ajută să străbatem valurile vieţii." (Th. Simenschy)

Th. Simenschy, născut la 27 ianuarie 1892, a absolvit Liceul Național din Iași ca şef de promoţie în anul 1910, apoi s-a înscris la Facultatea de Filologie. Obține licența în filologie clasică magna cum laude și titlul de doctor cu lucrarea „Le complément des verbes qui signifient «entendre» chez Homère" (1927). Profesor la Liceul Naţional şi la Gimnaziul „Ştefan cel Mare" din Iaşi, apoi la București, Galați și Chişinău, inspector al şcolilor particulare din Basarabia (1927-1928), va ocupa funcţia de conferenţiar de limbi clasice la Facultatea de Teologie din Chişinău, iar din 1926 va fi asistent, conferenţiar şi din 1942 profesor titular de gramatică indo-europeană la Universitatea din Iaşi. În urma epurărilor din 1948 este retrogradat pe post de asistent, apoi înlăturat din învăţământ (1950), fiind repus în drepturi în 1955.  „Eruditul sanscritist a fost împiedicat, asemenea multora din colegii săi de generație, să-și împlinească vocația didactică. Drama este și a culturii române, lipsite astfel brutal de posibilitatea creării la Iași a unei tradiții cărturărești în sanscritistică. Cu o tenacitate și cu o hărnicie admirabile, Simenschy a continuat totuși, fără abatere, să scrie, să traducă, să definitiveze o operă remarcabilă" (Eugen Munteanu). S-a stins la 15 decembrie 1968 tocmai când viața îi oferea liniștea necesară tipăririi impresionantei sale opere care a rămas însă în cea mai mare parte în manuscris. „Universitatea din Iași a pierdut un profesor de elită, iar știința românească pe unul dintre marii ei slujitori" (Gavril Istrate).

 

Theofil Simenschy Debutează în 1913, la „Arhiva", publică articole, studii și traduceri în „Glasul ţării", „Revista clasică", „Convorbiri literare", „Revista Fundaţiilor Regale", „Viaţa Basarabiei", „Ethos", „Analele ştiinţifice ale Universităţii din Iaşi" ș.a. A elaborat gramatici de nivelul celor europene: „Gramatica limbii latine" (1924), „Gramatica limbii greceşti" (1935), „Gramatica lui Pāṇini: sintaxa cazurilor" (1957), „Gramatica limbii sanscrite" (1959) - prima și singura de acest fel la noi -, primite călduros în țară și recenzate elogios și în străinătate. „Gramatica comparată a limbilor indoeuropene" (1981), o carte care nu s-a bucurat de toată atenţia pe care ar fi meritat-o, reprezintă opera postumă a lui Th. Simenschy, cealaltă parte fiind formată din adaosuri fundamentale datorate lui G. Ivănescu. „Gramatica comparată a limbilor indoeuropene poate fi considerată a fi prima sinteză indoeuropeană completă publicată în perioada postbelică, chiar la nivel mondial" (Adrian Poruciuc). Alături de clasiciști de renume ca I.M. Marinescu, Cezar Papacostea, Ștefan Bezdechi, C. Balmuș, Th. Simenschy a consolidat școala de filologie clasică românească din sec. 20, ridicându-o la nivel european.

Specialist în limbile clasice, latină și greacă, Th. Simenschy a fost unul dintre primii care au introdus în România și au cultivat cu succes studiul științific al limbii și culturii sanscrite. După Mihai Eminescu (care traduce gramatica sanscrită a lui Fr. Bopp), un mare interes pentru cultura indiană l-au avut George Coşbuc, Lucian Blaga, Mircea Eliade şi Sergiu Al-George. În domeniul filologiei, cel care a tradus masiv direct din sanscrită, limbă pe care a învăţat-o singur, a fost profesorul ieșean Th. Simenschy. Cea dintâi mare traducere din literatura sanscrită a fost „Panciatantra" (1932) - „cel mai simplu și mai atrăgător tratat de înțelepciune din câte s-au scris vreodată" -, au urmat „Upanişade" (1937), „Povestea lui Nala", adevărată perlă a literaturii universale, episod din vasta epopee Mahābhārata, pentru care a primit Premiul Academiei Române (1938), „Bhagavadgītā" (1944), sinteză a spiritualităţii indiene. Anterior mai tălmăcise alte două capodopere: „Kaṭha-Upaniṣad" (1937) şi „Muṇḍaka-Upaniṣad" (1939). Alte scrieri, precum aforisme din literatura sanscrită au fost publicate în reviste sau au rămas în manuscris. Profesorul a avut și o seamă de contribuţii remarcabile cu privire la concepţiile filosofice, morala şi lingvistica indiană. Dintre cele mai importante studii amintim: ,,Originea universului în concepţia indienilor şi a grecilor", ,,Destinul în concepţia antică", ,,Învăţătura la indieni", ,,Tradiţia învăţăturii în patria lui Gandhi", ,,Morala hindusă".  În 1978 a apărut volumul „Cultură și filosofie indiană în texte și studii", traduceri din limba sanscrită, o ediție îngrijită, cuvânt înainte și note de Cicerone Poghirc.

 

dictionarul intelepciunii

Monumentala lucrare „Un dictionar al înțelepciunii" (ed. 1, Iași, 1971-1975, îngrijită de Mihail Grădinaru și ed. a 2-a, Iași, 1979, îngrijită de Cicerone Poghirc) este o culegere de aproape 6000 de cugetări, în original și în traducere, extrase de profesor din operele citite în decurs de 56 de ani, cum mărturisește în Cuvântul autorului. „Colecția va fi de folos oricui, indiferent de vârstă, de cultură sau de ocupație. (…) Cititorul va putea lua contact direct cu gândirea cea mai aleasă, a celor mai aleși autori, din antichitate până în prezent". El însuși autor al unor cugetări remarcabile publicate în revistele „Însemnări ieșene" și „Cetatea Moldovei", Th. Simenschy a transmis înțelepciunea și  modestia  prin exemplu personal.

Ca profesor, Th. Simenschy și-a depășit opera științifică. „Cei care au avut fericirea de a-i fi fost elevi nu vor uita niciodată înalta competență științifică a magistrului lor, ușurința cu care lămurea atât un text homeric cât și un fragment de papirus târziu, finețea interpretărilor literare, tactul său pedagogic și mai cu seamă acel inefabil și inimitabil aer elevat al seminarelor sale. Cu toții îi datorăm poate partea cea mai bună din formarea noastră profesională și umană, mărturisind prin aceasta că știința sa n-a fost literă moartă de carte, ci învățătură vie" (Cicerone Poghirc). Despre omul Simenschy vorbește elogios profesorul ieșean Gavril Istrate: „(...) noi toți îl identificam cu filosofii Indiei vechi; aveam adesea impresia că a descins printre noi Buddha însuși. Era înțelepciunea încarnată. (...) Era tipul educatorului înnăscut, care  constituia un adevărat model pentru toți auditorii cursurilor sale. Avea conștiința că n-a trecut zadarnic prin viață."

„În amurgul vieții, privind înapoi la calea străbătută din 1912 până azi și la ceea ce am dat societății ca educator și ca om de știință, sunt mulțumit și aștept în liniște clipa când voi trece dincolo de bine și de rău." (Th. Simenschy)

Expoziția virtuală este realizată cu prilejul venirii la Iași a Excelenței Sale, Ambasadorul Indiei în România, domnul Rahul Shrivastava, care participă la conferința „Simenschy și India" organizată de Ministerul Afacerilor Externe al României, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iași, pe 6 iunie 2022.

 

Mahabharata manuscris sec 17
Mahābhārata, manuscris sec. 17, Regiunea Mysore-Seringapatam (India). Colecția Muzeului Civilizațiilor Asiatice.

 

Expoziția virtuală „Simenschy 130” a fost realizată de: Lăcrămioara Chihaia, Irina Sandu, Elena Cojocariu, Ecaterina Croitor, Norica Robu, Oana Coman.

La digitizarea documentelor au contribuit: Mihaela Roșca, Daniel Bantaș, Silvian Stănișor, Oana Pătrășcanu, Ștefan Colbu.

Sus