„Bun venit la UAIC!”, 1 octombrie - 3 octombrie 2017

BUn venit la uaic!

Pentru al VII-lea an consecutiv, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi îi va întâmpina pe bobocii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul evenimentului „Bun venit la UAIC”.

Studenții sunt așteptați la cortul BCU Iași cu materiale de prezentare a serviciilor bibliotecii (împrumut la domiciliu; împrumut în sălile de lectură; consultarea bazelor de date ştiinţifice; comandă online; prelungire online; împrumut interbibliotecar; bibliografii la cerere; vizite ghidate), cu informații referitoare la obţinerea permisului de bibliotecă (acte necesare, taxe, program), cu detalii privind posibilitatea de a face voluntariat în cadrul BCU Iași și cu date referitoare la cursul facultativ - Introducere în ştiinţele informării şi documentării, organizat de Facultatea de Istorie şi Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi.

Pe durata celor 3 zile, la cort, va avea loc campania de promovare a lecturii „Răsfoieşte, ia acasă şi citeşte”, în cadrul căreia vor fi oferite cărţi şi reviste donate special pentru acest eveniment de edituri şi de personalul bibliotecii.

Toți cei care vor trece pragul cortului BCU Iași vor putea participa la tombola „Câştigă un permis de bibliotecă”. Sunt oferite 10 permise de bibliotecă, valabile pe parcursul unui an universitar. Pot participa studenţii înscrişi în anul universitar 2017-2018 şi cei care nu au restanţe la bibliotecă. Înscrierile se fac prin completarea talonului de participare în oricare dintre cele 3 zile consacrate evenimentului „Bun venit la UAIC 1 octombrie - 3 octombrie 2017”. Tragerea la sorţi va avea loc în data de 5 octombrie 2017, la BCU Iaşi, sala Multimedia, etajul I, cu participarea utilizatorilor. Rezultatele vor fi afişate pe site-ul bibliotecii www.bcu-iasi.ro şi pe paginile de social media ale BCU Iași. Câştigătorii vor fi contactaţi telefonic şi prin email.

În cadrul evenimentului „Bun venit la UAIC 2017”, vor avea loc și vizite ghidate la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi, după următorul program: duminică şi marţi, 1 octombrie şi, respectiv, 3 octombrie, de la orele 11.00 și 13.00, luni, 2 octombrie, de la ora 14.00. Punctul de întâlnire: Cortul BCU Iaşi din Zona de Informare (vis-à-vis de Corpul A).

Sus