Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, desfășoară în perioada 2018-2019 cel mai amplu proiect coral din România dedicat Centenarului Marii Uniri - turneul aniversar Capitalele Unirii. Ansamblul va evolua în orașe românești din țară și de peste granițe, precum București, Râmnicu Vâlcea, Iași, Cluj, Alba Iulia, Chișinău,Cernăuți și Balcic. Proiectul este realizat cu sprijinul BRD - Groupe Societe Generale.
După succesul primelor două concerte ale turneului - lansarea de la București, care a avut loc la Biblioteca Națională a României, în 1 iulie și cel din Râmnicu Vâlcea, care s-a desfășurat în Sala Lahovari a Filarmonicii Ion Dumitrescu, în data de joi, 18 octombrie -Corul Regal urmează să evolueze la Iași, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu, vineri, 2 noiembrie, începând cu ora 19:00. Intrarea este liberă.
Invitatul special al concertului este Corul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, condus de conf. univ. dr. George Dumitriu, alături de care vor evolua soprana Karina Anita Sasu, mezzosoprana Simona Tanasă și lect. univ. dr. Brîndușa Tudor la pian.
Corul Regal va evolua sub bagheta dirijorului Andrei Stănculescu și va fi acompaniat la pian de Vlad Gînța. Amfitrionul serii va fi tânăra și talentata actriță Alexandra Apetrei.
Capitalele Unirii va marca această aniversare importantă pentru națiunea română prin ceea ce are mai de preț țara noastră: artă, cultură și spiritualitate. Proiectul dorește să realizeze o reparație istorică, reunind în mod simbolic, din punct de vedere muzical și artistic, toate provinciile istorice ale României, care în prezent intră în componența a patru state suverane: România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria.
Așadar, Corul Regal va evolua pe parcursul turneului alături de diferite ansambluri corale care își desfășoară activitatea în cele 8 orașe ale itinerariului. În plus, repertoriul ales de către Corul Regal cuprinde creații ale unora dintre cei mai importanți compozitori români de ieri și de azi, din toate provinciile istorice ale țării noastre.
Corul Regal dorește să implice în mod activ generația tânără în seria de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, cu scopul de a afirma și dovedi că tinerii își asumă valorile și idealurile naționale.
Centenarul este despre trecut, despre prezent, dar, mai ales, este despre viitor. Așadar acest turneu este un preambul al unei campanii de promovare a vieții corale românești, care se va desfășura în perioada ce va urma.
Nu în ultimul rând, turneul Capitalele Unirii va aduce un omagiu Familiei Regale a României, care a contribuit decisiv la realizarea evenimentelor de la 1918.
Mai multe detalii despre Corul Regal puteți afla accesând site-ul www.corulregal.ro
Partener principal: BRD – Groupe Societe Generale
Parteneri: Casa Regală a României, Asociația Națională Corală din România, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, Fundația 9, Cosmovici și asociații.
Detalii eveniment:https://www.facebook.com/events/330285424186646/
© 2023 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi I Termeni şi condiţii