Donaţia prof. Ion Străchinaru

Prof Ion Strachinaru

Profesorul Ion Străchinaru a fost un pedagog și psiholog român, unul dintre primii specialiști în psihopedagogie specială din România. S-a născut în 1922, la Bohotin și a decedat la 95 de ani, în 2017, la Iași. A luptat în al doilea război mondial ca locotenent, fiind grav rănit în munții Tatra.

După obținerea diplomei de psihologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (1947), a lucrat 15 ani ca psihopedagog la Serviciul clinic de neuropsihiatrie infantilă din cadrul Policlinicii de copii din Iași. După 1965, a devenit membru al Catedrei de Pedagogie din cadrul Universității ieșene. Sub coordonarea academicianului Vasile Pavelcu, elaborează o teză de doctorat în domeniul psihopedagogiei în 1968. Obține titlul de profesor universitar în 1975.

Ca să completăm portretul complex al profesorului Străchinaru, trebuie să adăugăm că a fost un constant promotor al ideilor de stânga, admirator al lui Constantin Titel Petrescu și discipol al lui Alexandru Claudian. Între 1992 - 1996 a făcut parte din Camera Deputaților a Parlamentului României, fiind ales pe listele Partidului Social-Democrat Român, pe atunci condus de Sergiu Cunescu.

În luna martie 2019, văduva profesorului Ion Străchinaru, doamna Elena Străchinaru, fostă profesoară de limba română la Liceul ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, acum aflată la venerabila vârstă de 100 de ani, a donat Bibliotecii de Filosofie din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare ”Mihai Eminescu” din Iași aproximativ 2000 de volume din biblioteca profesorului. Majoritatea sunt valoroase cărți din domeniile științelor educației și psihologiei apărute în perioada 1965 – 1990, unele dintre ele în limba franceză. Fondul Străchinaru, constituit prin decizia conf. dr. Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” și prin concursul generos al doamnei Daniela Dimitriu, Şef Serviciu Ştiinţe Sociale, este o expresie a atașamentului marelui cărturar dispărut în 2017 față de Alma Mater Iassiensis și, cu siguranță, o expresie a preocupării și iubirii lui față de tânăra generație.

Sus