În cursul lunii decembrie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” vă recomandă să vizionați expoziția O mie nouă sute optsprezece + 100 de ani, eveniment asociat Centenarului Marii Uniri.
Dedicată memoriei istorice a anului 1918, expoziția-omagiu propune publiculului următoarele teme: «Spuneţi generaţiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria»; Regele Întregitor de Țară; Regina Maria, «ministrul încrederii naţionale»; Henri Mathias Berthelot, generalul cu două patrii; Din Paris, în serviciul unităţii naţionale și «Să poată vedea și de cei care nu au luat parte la sărbătoare».
Exponatele selectate au ca sursă de proveniență patrimoniul bibliotecii (cărți; albume; reproduceri după ilustrații, fotografii și pagini de ziar) sau aparțin unor colecții particulare.
Reproducem, în continuare, un fragment din discursul rostit de Nicolae Titulescu la Ploiești, în anul 1915:
„Problemul care se pune azi României, e înfricoșător, dar simplu: sau România pricepe datoria pe care i-au creat-o evenimentele în curs, și atunci, istoria ei abea începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită și măreață a umilințelor ei seculare; sau România, mioapă la tot ce e «mâine», cu ochii mari deschiși la tot ce e «azi» nu pricepe și înlemnită stă pe loc, și atunci istoria ei va înfățișa pentru vecie exemplul unic și mizerabil, al unei sinucideri viețuite!
Din împrejurările de azi, România trebue să iasă întreagă și mare! România nu poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi mare fără jertfă!”
(Nicolae Titulescu. Discursul rostit la meetingul național din Ploești 1915. În: Vasile V. Haneș. Antologia oratorilor români. București: Socec&Co., 1944, p. 173.)
© 2023 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi I Termeni şi condiţii