„Familia Regală la Iași. Suveniruri din cea de-a doua capitală”

expoziţii temporare

expozitie de carte

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Arhivele Naţionale ale României - Filiala Iaşi vă invită luni, 16 mai 2022, de la ora 12, în Aula Palatului Fundației Universitare „Regele Ferdinand I” (Str. Păcurari, nr. 4), la evenimentul dedicat aniversării celor 100 de ani de la încoronarea lui Ferdinand I și a Mariei ca Regi ai României Întregite.

Programul manifestărilor cuprinde vernisarea expoziției foto-documentare „Familia Regală la Iași. Suveniruri din cea de-a doua capitală”, consacrată relației dintre familia suverană și orașul Iași de-a lungul timpului, și o conferință de înalt nivel științific, susținută prin participarea unor reputați specialiști ieșeni, dedicată momentului încoronării de la Alba Iulia, contextului intern și internațional, implicațiilor pe care acest important eveniment istoric le-a avut asupra societății românești, precum și rolului jucat de regii României în formarea și consolidarea statului român.

Expoziţia ilustrează modul în care evenimentele importante din istoria Iaşului, marcate de prezenţa şi susţinerea membrilor familiei regale, s-au reflectat în presa vremii, în lucrări memorialistice şi în volume cu caracter istoriografic. Sunt expuse fotocopii ale unor articole şi fotografii din perioada cuprinsă între 1866 şi 1940, publicate în ziare şi reviste locale şi naţionale (Vocea Naţională, Poporului, Era Nouă, Evenimentul, Opinia, Mişcarea, Curierul, Glasul Bucovinei, Noutatea, Prutul, Lumea, Universul, Realitatea ilustrată, Ilustraţiunea Română), precum şi fotocopii sau documente originale de arhivă din colecţiile Arhivelor Naţionale ale României - Filiala Iaşi.

În deschiderea evenimentului, vor lua cuvântul doamna conf. univ. dr. Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti și domnul Andrei Apreotesei, Manager al Ateneului Național din Iași. Conferințele vor fi susținute de dr. Narcis Dorin Ion, manager al Muzeului Naţional Peleş, prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru, dr. Liviu Brătescu, cercetător ştiinţific (Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”), dr. Florin Cîntic, director al Arhivelor Naţionale ale României - Filiala Iaşi și conf. univ. dr. Ionuţ Nistor de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Suita de comunicări va fi precedată de un moment muzical în interpretarea Clasei de Canto şi Muzică de cameră Prof. dr. Daniela Mihaela Ciocoiu.

Le mulțumim partenerilor care au contribuit la realizarea documentării: conf. univ. dr. Ionuţ Nistor (Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), Rodica Iftimi, arhivist în cadrul Arhivelor Naţionale ale României - Filiala Iaşi și Iana Balan, muzeograf în cadrul Muzeului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Grafica evenimentului a fost realizată de Claudia Andreea Plian.

Curatorii expoziției organizate la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” sunt Carmen Voroneanu și Simona Sînzianu.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Fundaţiei Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.

Vă aşteptăm cu drag!

Sus