Vocaţie şi destin: profesori bibliotecari, bibliotecari profesori


Expoziţia face parte din seria manifestărilor dedicate Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, aducând un omagiu profesorilor care au condus destinele bibliotecii şi care au contribuit la reorganizarea ei, punând bazele unei instituţii moderne.

Biblioteca poate fi considerată o pagină strălucită din istoria vechii cetăţi de scaun a Moldovei. De-a lungul anilor, figuri de oameni iluştri s-au perindat şi au lucrat aici, fie ca directori, fie ca bibliotecari. Putem aminti pe B.P. Hasdeu, Mihai Eminescu, dar şi pe A. Philippide, Giorge Pascu, Petre Andrei, Gr. Scorpan, Karl Kurt Klein, Șt. Bârsănescu, Gh. Zane, Valeriu Stoleriu, Radu Negru, cărora li s-au adăugat și alte nume sonore de scriitori, jurnaliști sau cercetători științifici. Perioada petrecută în tovărăşia cărţilor a fost pentru toţi o etapă importantă de acumulări , de cercetări pe care le-au fructificat în studiile de mai târziu.

Ceea ce este astăzi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi arată, o dată în plus, dragostea şi grija pentru carte a înaintaşilor, credinţa că doar biblioteca poate asigura perenitatea valorilor. Organizarea unei biblioteci universitare, dotată cu tot ce i se poate cere de către studenţi şi profesori, dar care să îndeplinească şi rolul unei biblioteci publice şi naţionale, a fost ideea călăuzitoare care a stat la baza tuturor organizărilor, proiecte lor şi regulamentelor ce i-au dirijat activitatea.

Numai bibliotecarul din convingere, funcţionar de carieră, va putea face faţă unor cerinţe atât de multiple şi de mari.

Karl Kurt Klein (1897-1971)
Director al Bibliotecii Universității (iunie 1932-noiembrie 1937)

expozitie expozitie expozitie expozitie expozitie expozitie expozitie expozitie expozitie expozitie expozitie expozitie

Sus