W.A. Mozart - Divertismentul in Re major KV 136

Divertismentul este o lucrare muzicală instrumentală, care îşi are rădăcinile în vechea suită baroc, cultivată cu multă măiestrie de compozitorii italieni (Corelli, Marcello), francezi (Couperin) şi germani (Haendel, J.S. Bach).

Geniul lui Mozart continuă să ducă mai departe gândirea muzicală a înaintaşilor, îmbogăţind conţinutul şi expresia acestui gen musical, menit să anime serbările şi petrecerile oraşeneşti sau reuniunile familiale, alături de genurile înrudite: Serenede, Casatiuni etc.

Dintre lucrările lui Mozart de acest gen - peste 30 de opus-uri - compuse pentru formaţii instrumentale dintre cele mai variate, cele mai cunoscute sunt: Mica Serenada Nocturna KV 525, Serenada Haffner KV 215, Serenada KV 239, Divertismentele KV 136, 138, 247...

Divertismentul KV 136, în Re major - tonalitate considerată printre cele mai stralucitoare de compozitorii vienezi din cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII -lea - este prima lucrare dintr-o serie de compoziţii denumte Simfonii Salzburgheze, diferită de cele 41 de simfonii ale marelui compozitor.

Lucrarea este scrisă în martie 1772, când Mozart avea 16 ani şi era angajat al Curţii prinţului Hieronimus Coloredo - Arhiepiscop de Salzburg. Este alcatuită din trei parti spre deosebire de simfonia clasică care are patru părţi, sau divertismentele vremii – şase sau chiar mai multe mişcări.

Luigi Boccherini(1743-1805) a fost unul dintre cei mai virtuoşi violoncelisti din istorie. Născut în oraşul Lucca din Italia într-o familie de muzicieni, tatăl său fiind violinist şi contrabassist, a studiat la Roma şi Viena unde a fost şi angajat al curţii regale. Tehnica sa desavârşită ca celist i-a atras multe laude din partea contemporanilor săi. Muzica lui Boccherini este caracterizată de farmecul tipic rococoului, strălucire, optimism și inventarea unei expuneri mult mai melodice și ritmice. Pe lângă cele 30 de simfonii şi 12 concerte de violoncel, el a scris foarte multă muzică de cameră, incluzând peste 100 de cvintete pentru două viori, violă și două violoncele (un tip pentru care el deține pionieratul, în contrast cu instrumentația obișnuită pentru două viori, două viole și un violoncel), numeroase cvintete de chitara, aproape 100 de cvartete de corzi, triouri de corzi și sonate (19 pentru violoncel).

Boccherini este foarte cunoscut datorită Menuetului din Cvintetul de corzi în Mi major, Op.13, Nr.5 și Concertul de violoncel în Si bemol major Nr 9,G482. Această ultimă lucrare a fost cunoscută în diferite versiuni făcute de violoncelistul german Friedrich Grützmacher.

Franz Peter Schubert (1797-1828), cel de-al doisprezecelea copil al unui învăţător şi violoncelist modest dintr-o suburbie a Vienei, a fost unul dintre cei mai fascinanţi creatori, un izvor nesecat de melodii pătrunse de fiorul frumosului desăvârşit prin firescul expresiei, trăind mereu în zbuciumul căutărilor unei forme musicale corespunzatoare acestui univers melodic. Numele său este adesea asociat cu „liedul”, compunând peste 600 piese în acest gen, pe lângă celelate capodopere: simfonice, vocale , camerale, muzică de scenă etc., creaţii ce au deschis perspective nebănuite curentului romantic în muzică.

Simfonia a V a în Si bemol major, pătrunsă de un pronunţat spirit cameral vienez, este dominată de melancolie, lirism interiorizat, suav şi cuceritor. Poetizarea imginii sonore, sinceritatea expresiei sunt elemente romantice ce se statornicesc în interiorul unei concepţii înca dominate de clasicitate.