În dialog cu scriitorul lunii - Florin Lăzarescu

Florin Lazarescu

Evenimentul „Scriitorul lunii”, organizat de Asociația Studenților Jurnaliști, a ajuns la cea de-a șaptea ediție care îl va aduce în fața cititorilor pe scriitorul ieșean Florin Lăzărescu. Acesta va discuta, alături de public, pe marginea cărții „Lampa cu căciulă”, apărută în anul 2009, la Editura Polirom. Întâlnirea va fi găzduită de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, în sala „B. P. Hasdeu”, în ultima miercuri a lunii aprilie, 26 aprilie, începând cu ora 16.00. Moderatorul întâlnirii va fi Ionuț Teoderașcu, președintele Asociației Studenților Jurnaliști din Iași.

În timpul întâlnirii, autorul Florin Lăzărescu va răspunde tuturor curiozităților publicului iubitor de lectură, iar la sfârșit acesta va da autografe și va face fotografii cu cei prezenți. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile în sală.

Prin zece povestiri ce ar putea fi considerate la fel de bine și capitolele unui roman, autorul construiește o carte despre copilărie, despre inocența pierdută a lumii contemporane. Fiecare personaj (indiferent dacă este vorba despre copilul care își duce împreună cu tatăl său televizorul la reparat sau despre cel ce merge pe jos până la bâlci pentru a vedea Balena Goliat, despre paznicul de iaz care e „prieten” cu un crap ori despre bătrâna ce se îmbată așteptând întoarcerea fiului său de la pușcărie) trăiește într-un scurt timp o adevărată aventură, o dramă ori o comedie – acestea reușind să fie totodată firești, umane, dar și spectaculoase. Pentru copilul povestitor, viața pare un teren de joacă în care nu contează dacă pierzi sau câștigi, ci dacă reușești să fii fericit fie măcar şi o clipă, jucând după regulile proprii, printr-o continuă artă a improvizației.

Florin Lăzărescu (n. 28 martie 1974, Doroșcani –Iași), prozator și scenarist. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași (1998).

Este (co)scenarist pentru „Lampa cu căciulă” (2006, în regia lui Radu Jude, câștigător a peste 50 de premii pentru cel mai bun scurtmetraj la festivaluri internaționale de film, printre care Sundance, SUA), „O umbră de nor” (2014, în regia lui Radu Jude; premiera la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Realisateurs) și „Aferim!” (2015, în regia lui Radu Jude; Ursul de Argint la Berlinale pentru cea mai bună regie).

„La Florin Lăzărescu, acum şi aici, cred că se poate vorbi de magie albă. Altfel, în absența vrăjilor bune, nu știu cum ar fi posibil ca lumea întreagă, cu continente şi ființe, cu mari mărunțișuri şi mici grozăvii, să se strângă într-un singur punct geografic, fără nume, pierdut printre dealuri şi întâmplări. Rar am citit cu atâta bucurie o carte şi tot rar am fost cucerit într-atât. Sunt povestiri care se nasc una din alta, cresc ca ramurile tinere şi sfârșesc prin a desena un fel de copac al vieții, trecut prin anotimpuri”, precizează Filip Florian, scriitor și jurnalist.

Sus